Acel sine ascuns,rapace

Parfumul tau de violete inunda din nou camera..aerul devine din ce in ce mai greu si umed..ma ametesti cu simpla ta prezenta si nu-mi mai pot scoate din minte parfumul ametitor de violete ce s-a impregnat peste tot in incapere.Esti ca o naluca,ca o fantoma care nu stie ce vrea..ma bantui..sau poate doar ai intrat in prima casa care ti-a iesti in cale;dar daca nu?Daca ai venit la mine?
Simplul gand ca ai venit special pentru mine ma maguleste(sa le fi eclipsat pe toate celelalte?) si as vrea sa imi mai spui o data la ureche:"Acum sunt aici,ia-ma".
Cred ca mi-ar fi imposibil.trebuie cu orice pret sa stapanesc aceasta mica furtuna personala..Propriile ganduri par sa nu-mi mai apartina-parca fusesera pompate cu de-a sila ,ganduri in loc de oxigen.In orice caz,te-as acoperi de sarutari chiar daca materia prima din care existi nu sunt sigura ca este reala.Posibil sa existi,posibil sa nu.De asemenea este posibil sa fii doar rodul imaginatiei mele abundente sau a unui vis dar iti jur,totul parea atat de real.

Libertate ingradita de remuscari

Simti fiorii aceia?..care-ti strabat sira spinarii si nu te lasa deloc in pace-aceia sunt fiorii dragostei-.Oare de ce nu pot fi nici macar acum dezinhibata?Nu ma pot dezgoli complet in fata ta.Exista o perdea de conventii sub care am ascuns senzualitatea profunda.
Ce ne retine?De ce nu putem pur si simplu sa apucam sticla de vin,sa o luam la goana spre tarm,sa ne aruncam pantofii din picioare si sa ne bucuram fara remuscari de libertate?
In acea evindenta trepidatie tu imi spui jovial:"Multumesc".Nu,eu iti multumesc.Pentru tot.Si mai ales pentru rasariturile petrecute impreuna in care ceata se ridica dezvaluind treptat copacii din apropiere si portiuni ale marii de argint.
Totusi nu pot sa fac abstractie de furia ce ma cuprinde cand ma gandesc ca nu pot fi fericita pe deplin.In sfarsit fara restrictii,dar parca ceva lipseste si nu stiu ce este acel "ceva".E ca si cum am scapat dintr'o colivie si am intrat intr-una noua.
In orice caz,imi pare rau.

"Sorry" seems to be the hardest word

Stii cand doare cel mai tare?Atunci cand te intreb:"Ma iubesti?";iar cu un asa raspuns evaziv,stare de vacuitate nu ezita sa apara.Nu mi-a mai ramas nimic dar cel putin pot arata un cer deasupra si o prapastie dedesubt;unde dreapta si stanga exista in pofida faptului ca se schimba.
As pleca departe.Dar unde?
Alerg..fericita,cu o foame necunoscuta si apriga de fapte marete dar ma cupride un gand ce spulbera orice freamat de bucurie si zadarnic incerc sa prelungesc beatitudinea pe care anevoie as mai fi putut-o redobandi.
De ce pornesc oamenii la drum?De ce se aduna in gari?De ce vor sa plece si unde?Pot pleca acolo unde oamenii "sorb miere si sunt nemuritori?".Nu.Ei schimba numai tarile si orasele.
Doar e ca la cinematograf:oamenii cred ca asista la o desfasurare in timp,iar adevarul este ca aceasta desfasurare se afla doar in cutia operatorului.Nimic spontan.Nimic nou.Placid.Renunt.