Maine!A fost un timp cand acest cuvant era pentru mine plin de cea mai frumoasa dintre vraji.Rostindu-l numai,vedeam necunoscute si fermecatoare chipuri facandu-mi cu degetul si soptindu-mi:"Vino!".Ce mult iubeam atunci viata!Credeam in ea ca un indragostit,si nu mi-ar fi trecut prin gand ca ar putea sa se poarte aspru cu mine,desi stiam cat este de nemiloasa.In schimbul a ceea ce mi-a refuzat sau luat,mi-a dat adevarate comori,pe langa tot ce doream nu era decat cenusa si fum.Cu toate acestea,am pierdut speranta,si acum nu mai pot sa aud cuvantul "Maine!",fara a ma incerca un sentiment de ezitare si neliniste.
Nu!Nu mai am incredere in vechea mea prietena,viata.Dar o iubesc inca.Atata timp cat voi fi fericit.
Am inceput aceasta postare cu un citat din "Cartea prietenului meu".Mesajul care vreau sa-l transmit,este acela ca oamenii nu pretuiesc viata si au o aroganta in ceea ce priveste viitorul si anume acela ca nu se gandesc ca maine poate nu vor mai fi.Fireste aceste randuri sunt spuse aiurea si spun prost ceea ce as putea spune frumos si simplu intr-un alt moment.Va las si voi reveni cand voi fi capabila sa ma exprim "frumos".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu